LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Lucian Gruia: „Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi“, Crestomaţie realizată de Gabriel Stănescu

Regretatul Gabriel Stănescu a iniţiat în cadrul editurii „Criterion publishing” o colecţie valoroasă de carte, dedicată marilor personalităţi ale culturii noastre, aşa cum au fost acestea receptate de contemporanii lor. Au văzut lumina tiparului, în această colecţie, asemenea lucrări dedicate lui: Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu şi Petre Ţuţea (ultima chiar înainte de moartea iniţiatorului şi multiplicată doar în zece exemplare pentru lansarea la Târgul de carte Gaudeamus, în luna noiembrie 2010).

PETRE ŢUŢEA ÎN CONŞTIIŢA CONTEMPORANILOR SĂI cuprinde peste 50 de comentarii semnificative ale celor care l-au cunoscut şi apreciat. A fost o muncă extraordinar de dificilă pentru selectarea textelor reprezentative care să releveze personalitatea copleşitoare a gânditorului. Încercăm să conturăm, din aceste comentarii (din păcate nu le putem menţiona pe toate, aşa cum s-ar cuveni), chipul viu al celui care a fost Petre Ţuţea, după ce prezentăm câteva date bio-bibliografice alese din prezentarea făcută de nepotul gânditorului, ing.  Viorel Ţuţea.

Petre Ţuţea s-a nãscut la 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, judeţul Muscel. Tatăl preot, mama analfabetă.

După absolvirea Şcolii primare din Boteni, rămas orfan de tatã, Petre Ţuţea pleacă singur, fãrã nici un ajutor material, sã înveţe carte.

În perioada 1913 — 1917 urmează, întreţinându-se din meditaţii, cursurile Liceului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel, apoi pleacă la Cluj, unde, întreţinut de Regi­mentul de Cavalerie al oraşului, ca şi copil de trupă, absolvă, Liceul „Gheorghe Bariţiu” (în anul 1921).

Urmează cursurile Universitãţii din Cluj, obţinând licenţa şi docto­ratul în drept (1925).

În timpul studenţiei la Cluj a fost redactor la publicaţia „Patria”, iar dupã facultate a colaborat la „Chemarea”.

La sfârşitul anilor ’30 a venit la Bucureşti, unde a colaborat la periodicele : „Cuvântul”, „Stingã”, „Vremea” şi altele, cu arti­cole de filosofie, drept şi economie.

După studii de economie şi economie politicã, în ţarã şi strãinã­tate, lucreazã în Ministerul Economiei Naţionale, promovând pânã la funcţia de director al Direcţiei de Studii, unde ela­boreazã şi gireazã lucrãri pentru Economia Civilã şi apoi pentru Econo­mia de Rãzboi.

În timpul rãzboiului nu-i este aprobatã cererea de încorporare şi trimitere pe front şi este mobilizat pe loc, în slujba ministerului.

Dupã rãzboi, refuzând exilul şi orice colaborare cu regimul comunist instaurat, “este demis, marginalizat, ostracizat, arestat (în 1947), anchetat în beciurile securitãţii şi Ministerului de Interne, judecat şi condamnat, în douã reprize, la peste 20 de ani muncã silnicã, din care executã, pânã în 1964, aproape 14 ani în diverse temniţe comuniste : Jilava, Ocnele Mari, Aiud etc.” (precizează Viorel Ţuţea).

Eliberat în 1964, odatã cu ultimii deţinuţi politici, i s-a interzis posibilitatea de a publica şi de a-şi exercita profesiunea.

A fost urmãrit permanent, şicanat, anchetat şi percheziţionat de securitate, pânã în 1989.

La scurt timp de la eliberarea din închisoare, propune un plan/proiect global, amplu şi realist de redresare a economiei naţionale dar Academia Ro­mânã nu a rãspuns. Publică sub pseudonimul Petre Boteanu în revista „Familia”: fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade profil filozofic, Arislotel şi arta, şi în „Viaţa Româneascã” 0 întilnire cu Brâncuşi.

În perioada 1990-1991 apar numeroase interviuri cu Petre Ţuţea în presa scrisã şi la radio. Se remarcă filmul realizat şi prezentat la Televiziunea Românã de Gabriel Liiceanu, sub titlul „Dialog la distanţã” Petre Ţuţea — Emil Cioran, Bucureşti — Paris.

În anul 1991, foarte bolnav, a fost internat în douã perioade (fe­bruarie — septembrie şi noiembrie — decembrie) în spitalul „Christiana”, unde este îngrijit cu devoţiune, pînã la stingerea sa, de întreg personalul medico-sanitar al spitalului (în primul   rând dr. Ţenovici,  dr. Buzicã, dr. Soare). Mai mult de un an de zile, la cãpãtâiul lui, sta de ve­ghe, zi şi noapte, familia nepotului sãu de frate, ing. Viorel Ţuţea şi Veronica Ţuţea.

A murit în ziua de 3 decembrie 1991, convins cã jertfele individuale se însumeazã în contul fiecãrui po­por, cã fiecare naţiune subzistã şi trece prin vremi numai pe suportul martirilor sãi.

A fost înmormântat, la 6 decembrie 1991, prin grija nepotului său în comuna natalã, Boteni-Muscel, unde a fost organizatã slujba religioasã, mitingul de doliu şi înmormântarea.

Date fiind condiţiile draconice ce i-au fost impuse, Petre Ţuţea nu a avut satisfacţia minimã de a-şi vedea tipãrit mãcar un singur volum al operei sale.

Viorel Ţuţea face următorul inventar de manuscrise ale lui Petre Ţuţea (unele risipite pe la prieteni, sau confiscate de organele de securitate):

1.   Teatru  seminar — dialog  filosofic

2.   Fragmente — eseu filosofic

3.   Mircea El iade — profil filosofic

4.   Filosof ia Nuanţelor

5.        Reflecţii religioase asupra cunoaşterii

6.        Alchimia

7.        O întîlnire cu   Brâncuşi

8.   Eros — eseu

9.        Bios — eseu

10.    Bãtrîneţea — eseu

11.    Triumful sofistic în lumea modernã sau caricatura utilã a rea­lului

12.    Socrate

13.    Întîmplâri obişnuite

14.    Aristotel   şi   arta — eseu   estetic

15.    Philosophia   perennis Reflecţii   asupra   poziţiei,   religioase   a lui Aldous. Huxley

16. Despre aria actorului

17.  Tratat  de   antropologic   creştinã

(10 volume; 2 încheiate, 1 început, 2   schiţate şi o planificate)

—  Vol. I. Problemele, sau cartea întrebãrilor  general şi etern umane

—  Vol. II. Sistemele,   sau   cartea   construcţiilor  de   ansambluri  logice globale

—   Vol. III. Stilurile,   sau   cartea   construcţiilor   logico-estetice

—   Vol. IV. Disciplinele minţii umane,  sau cartea domeniilor gândirii

—  Vol. V. Dogmele,  sau  cartea  certitudinii

*

*     *

Andrei Pleşu îl consideră  pe Petre Ţuţea un „ţăran imperial” care întruchipa la superlativ virtuţile naţiei, motiv pentru care reprezenta prototipul dizidentului pentru regimul comunist: „Cu un instinct care nu le lipsea, anchetatorii simteau că Petre Ţuţea este duşmanul absolut, duşmanul în ipostaza chintesenţială: el intruchipa într-un dozaj unic credinţa în Dumnezeu, firescul ideilor, hazul enorm al formulării, pe scurt, tot ce era mai greu de clintit din sufletul naţional. De o parte Puterea, nelegitimă, schimonosită şi schimonositoare, de cealaltă, un gentilom valah, un Chesterton câmpulungean, un ţăran imperial, fără frică şi fără fineţuri psihanalitice.”

Un portret memorabil al gânditorului, după ce a fost eliberat din puşcăriile comuniste îl creionează C. Aronescu: „Uite-l pe Ţuţea! Avea pe cap o căciulă mare, ţuguiată, ţaranească, ce o purta în felul acelor moţi din Ţara de Sus, cu vârful căzut într-o parte. Era însă îmbrăcat într-un loden larg, demodat, ce prindea pe zi ce trecea alte culori şi pe care îl ţinea descheiat, lăsând să se vada pe dedesubt un pulover gros de lână, ce aveam să aflu că fusese al surorii sale de la ţară, şi pe care aceasta i-l dăduse când filosoful ieşise din închisoare.”

Alexandru Surdu demontează afirmaţia că Petre Ţuţea a fost un fel de Socrate autohton pentru că Ţuţea, spre deosebire de Socrate, a scris, şi încă destul de mult (i-a fost interzis să publice)  şi apoi, gânditorul român avea cu totul alt tip de discurs. El nu”practica dialogul şi nici maieutica. El nu întreba nimic şi rareori se lăsa întrebat, evitând şi atunci răspunsul.

El nu simţea nevoia partenerilor de discuţie, ci nevoia de auditoriu. Petre Ţuţea a fost un orator, în genere, şi un predicator, în mod special. Ceea ce n-a fost Socrate.

Dacă evenimentele din decembrie 1989 s-ar fi petrecut cu cel puţin două decenii mai înainte, am fi avut un mare orator politic.

Că Petre Ţuţea era un maestru al discursului impresionist este incontestabil. Cei care l-au audiat o ştiu. Ţuţea te impresiona indiferent de subiectul   discursului. Aceasta este şi cauza pentru care, după o întâlnire cu el, deşi puteai să-l asculţi câteva ore si asistai la o adevărată jonglerie cu idei, nu prea aveai ce să-ţi notezi, în afară de anecdotică.”

Craciun Bejan consideră că Petre Tuţea, o figură legendară a generaţiei sale, nu străluceşte numai în probleme de economie, în care este specialist, ci mai ales prin registrul vast în care discută problemele filosofiei, literelor, artelor etc. El reprezintă acel tip de spiritualitate, în care asimilarea culturii se contopeşte cu proiectul existenţei înseşi.

Aurel I. Brumaru subliniază că pentru Petre Ţuşea, forma pură a fiinţei religioase o reprezintă sfîntul, model spre care gânditotul nostru a tins ca şi Socrate în viziunea sa asupra absolutului. Ţuţea observă, în Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, ca în viziunea socratică slava terestră, artele, ştiinţa şi meşteşugurile pălesc toate în faţa Absolutului, în care se reunesc: adevărul, binele şi frumosul. Absolutul este Binele suprem. Ceea ce-l apropie pe Socrate de creştinism, conchide Petre Ţuţea, este dominanta mistică, “libertatea şi demnitatea fiind de neconceput, după Socrate, în afară de  bunăvoinţa zeilor cîştigată prin respectul faţă de ei, şi prin purtarea dreaptă faţă de oameni”. În Philosophia perennis, Petre Ţuţea scrie: “omul imperfect se miscă între transcendent şi imanent. Purul este rar şi îmbracă forma sfinţeniei. (…) Spectacolul vremii noastre ne arată lupta celor două cetăţi augustiniene. În cea dintîi, cea divină, există adevărul religios, creştin in esenţă, în cea terestră domină: filosofia, ştiinţa, arta şi tehnica, a căror variabilitate ne arată că în aceste discipline ale omului autonom pot exista foloase, plăceri, rătăciri şi nici urmă de adevăr. Fiindcă adevărul a fost revelat teofanic, teandric şi trinitar. Dacă gîndim creştineşte, omul stupid al vremii noastre nu este iremediabil pierdut, deoarece, alături de cuceririle ştiinţei şi tehnicii, este invăluit de mister şi fiindcă misterul este forma eliberatoare din mărginirea umană. S-ar putea ca acest mister să-l trezească la înţelegerea limitelor capacităţii lui”.

Şi ne mai redă o replică fantastică dată de Petre Ţuţea la întrebarea că ce s-ar întâmpla cu el, conservatorul, dacă într-o bună dimineaţă a istoriei s-ar trezi fără conştiinţa de român, vorbind o limbă nouă? Iată răspunsul: Nu ştiu. Eu consider negativă o astfel de mutaţie, dacă pot să-i spun astfel. Cred, însă, că această transformare bruscă mi-ar produce impresia unui om beat care nu mai nimereşte drumul acasă.”

Într-un interviu acordat publicistului Vartan Arachelian, la întrebarea dacă a fost ori nu legionar, Petre Ţuţea a răspuns: „N-am fost niciodată. În tinereţea mea, aşa cum am mai spus, am fost de stânga şi chiar am scos împreună cu Petre Pandrea, prin anii treizeci, o revistă care se numea chiar Stânga”.

Cassian Maria Spiridon, ajutat de formaţia sa tehnică, întreprinde o analiză de referinţă, limpede şi sistematică  a gândirii lui Petre Ţuţea (Petre Ţuţea între filosofie şi teologie) pe care nu este cazul să o prezentăm aici, unde reliefăm aspectele generale ale personalităţii gânditorului.

Mircea Coloşenco consideră că filosofia lui Petre Ţuţea, desprinsă dintr-o conştiinţă naţională originală, se întemeiază pe viziunea religioasă creştin-ortodoxă, structura lumii fiind dominantă de o triada: Dumnezeu – Natură – Om, în care: ”Dumnezeu este autorul creaţiei, Natura – creaţia însăşi, iar Omul – fiu, partener şi interpret al Naturii, autor al creaturii, creaţia fiind eternă (eternitatea însemnând „timpul pur“, la Goethe), iar creatura – evolutivă”.

Petre Pandrea (Memoriile mandarinului valah) îl prezintă astfel pe Petre Ţuţea: „Îndeobşte, Petre Ţuţea iubeşte solilocul, acaparează discuţia, nimiceşte conversaţia, dă drumul unei orgi năprasnice şi siderează spectatorii comeseni şi pe amfitrioni cu spectacolul magnific la unei inteligenţe monstruoase şi al unei biblioteci, aparent, răsturnate. Nimeni nu mai îndrăzneşte să dea replici, fiindcă Ţuţea dă toate replicile, pro şi contra, contra şi pro sau pro-contra. Ar fi indecent să ţii piept raţionamentelor, sofismelor şi fanteziilor lui Ţuţea.”

Petre Ţuţea a fost acuzat de intentia de răsturnare şi uneltire contra regimului, apoi de spionaj economic în favoarea anglo-americanilor când era director la Oficiul de studii din Min. Ec. Naţionale şi avocatul Petre Pandrea l-a apărat dovedind un curaj exemplar.

Cele mai multe informaţii despre Petre Ţuţea le găsim în Jurnal cu Petre Ţuţea, realizat de Radu Preda, din care spicuim câteva afirmaţii ale gânditorului: “Nu må tem de moarte. Må tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţåri, må simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nådejde este cå, om cum sînt, Dumnezeu må iubeşte şi aşa…”
“În generaţia mea, Noica a fost considerat interesant, dar nu şi inteligent. Ca şi Eliade. Ştii cine a fost inteligent în generaţia mea? Cioran. Este un om extrem de inteligent, aproape vicios. Nu e un înţelept, ci un disperat. Disperat, el este, în esenţå, anticreştin… Înså despre Nae Ionescu se spunea cå scuipå inteligenţå! Douå mari personalitåţi din epocå s-au detestat: Nae Ionescu şi Blaga. Zicea Nae: e unul, Blaga!… Eliade era un vorbitor bun. Ţinea cursuri la catedra lui Nae Ionescu. Cu Eliade am vorbit totdeauna împreunå şi ne am înţeles separat. El a lansat un lucru ofensator pentru mine: geniul oralitåţii!”; ”Pentru cå om de stat nu am fost, profesor nu am fost, martir nu am fost, scriitor nu am fost, da’ atunci — ce sînt?” Un mårturisitor, un pedagog.

Iată cum prezintă Radu Preda sfârşitul gânditorului: “Ţuţea a murit într o dimineaţå, pe cînd se pregåtea så plece de la Bibliotecå spre Bisericå, a murit pentru cå era deja în Bisericå, iar Dumnezeu vroia så-L aibå cu Sine mereu… Învåţåturå prin învecinare, lecţie despre cum så te uiţi spre cer şi cum spre påmînt, vecinåtatea cu Petre Ţuţea, oricît de scurtå, reprezintå pentru cine vrea så înveţe ceva din ea un mod de recapitulare a istoriei mîntuirii omului şi de reafirmare a necesitåţii de a intra în Bisericå şi în ritmul ei liturgic.”

Volumul se deschide cu Argumentul lui Gabriel Stănescu, din care redăm: “A fost realmente un privilegiu pentru mine să-l ascult de câteva ori pe cel care a fost Petre Ţuţea. Abia că nu îndrăzneam să-l întreb; mi-era teamă să nu fac vreo gafă; să nu afirm ceva greşit, ceva care să-l enerveze. L-am văzut (întâlnit e prea mult spus) de câteva ori şi de fiecare dată am trăit sub emoţia cuvintelor sale memorabile. În primul an al studenţiei mele bucureştene am fost cu un coleg de la facultate în cafeneaua Turn, acolo unde în jurul prânzului apărea Socrate al nostru însoţit de câţiva discipoli. Când vorbea Petre Ţuţea se făcea dintr-o dată linişte. Toţi erau cu urechile ciulite,

cei tineri să mai prindă câte-o vorbă de duh cu care filosoful persifla sistemul, în timp ce barmanii şi cei de-ai casei să-l raporteze „organelor”.”

Cartea cuprinde în ADDENDA a ceastă SCRISOARE INEDITÃ CÃTRE EMIL CIORAN, datată Bucureşti 7 iulie 1974, pe care o redăm în întregime:

Dragã Emile,

Te rog sã crezi în nestrãmutata mea prietenie. Vorbesc mereu tinerei generaţii despre tine, în aceastã vorbire împletindu-se admiraţia nelimitatã pentru strãlucirea ta, cu dragostea fraternã. Mi-aduc aminte de o întâmplare din închisoare. Mi s-a cerut sã te atac în scris, acest lucru având o deosebitã importanţã la eliberarea mea. Am refuzat în aceşti termeni: prefer sã mor în închisoare, decât sã atac un amic sacru şi ilustru! Am gândit şi simţit ca tine de-a lungul vieţii mele. Deosebirea între mine şi tine a constat în refuzul meu de a practica sinceritatea totalã, fiindcã am vrut sã devin legiuitor şi sã mã bucur de admiraţia mulţimii stupide. Am procedat ca acei cabotini care cerşesc aplauze la galerie. Sunt trist şi neconsolat. Drama fãrã ieşire a timpului nostru se cheamã democratizare. A fost lichidatã barbaria. Cirezile din stepa ruseascã s-au îmbolnãvit de iluminism. Ele aspirã sã citeascã algebric fulgerele. Au poftã sã negocieze, nu sã distrugã. Şiretenie primitivã convertitã în mesianism. Neputinţã. Ce greaţã! Ce frumos ar arãta şi ce regenerator ar fi un cuceritor de tipul lui Gengis-Khan, care ar intra în oraşele din Occident şi dupã fiecare ispravã în stilul lui s-ar retrage în bivuac. Tu eşti singura imagine purã în memoria mea, aşa de încãrcatã de erori, de neputinţe şi de înfrângeri. Cea mai sinistrã înfrângere a fost fructul amar al unei confuzii, cãreia i-a cãzut victimã şi gloriosul bãtrân Iuliu Maniu: am confundat negustorul occidental şi pe cel american cu cavalerul de spadã, deşi ar fi ştiut, teoretic, cã acest negustor a înlocuit onoarea cu creditul. Ciorchinele de erori din memoria mea mã otrãvesc cu regrete inutile. Trecutul încãrcat de impuritãţi, de neputinţe şi de eşecuri, şi viitorul purtãtor de moarte, mi-au revelat un lucru: venim de nicãieri şi mergem spre nicãieri. Totuşi, n-am reuşit sã mã detaşez de murdãria acestei lumi, care, în fond nu reprezintã nimic. Aş vrea sã te mai vãd o datã, înainte de a muri, într-un pustiu, nu în Occidentul în care trãieşti tu, fiindcã pute a hoit. Am o rugãminte: sã-mi trimiţi prin amabilul aducãtor al acestei scrisori un pachet cu tot ce-ai scris în Franţa. Tu ştii, cã eu sunt un cititor serios. În rest, obosealã şi dezgust. Sau cum spune inspirat, în „Melancolia” lui, poetul lacrimogen:

„Asta e tot ce-mi rãmâne:

Silã de ziua de azi,

Şi teamã de ziua de mâine.”

         Cu aceeaşi dragoste şi

         cu nestrãmutatã

         prietenie

                 Petre Ţuţea

 

Crestomaţie realizată de Gabriel Stănescu, PETRE ŢUŢEA ÎN CONŞTIINŢA CONTEMPORANILOR SĂI, reliefează pentru cititorii de toate categoriile personalitea marelui gânditor român, care a fost Petre Ţuţea.

 

LUCIAN GRUIA

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: