LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Cezarina Adamescu: „Scriitori români. Întâlniri providenţiale. Marta Cozmin – medalion literar“

Cu sfântă emoţie-n glas, încerc să mă adun şi să încheg un bucheţel de gânduri pentru fiinţa care, după mama, mi-a fost cea mai scumpă din această lume.

Ciudat şi puţin straniu e că, în tot acest timp, cu mult înainte de trecerea ei la cele veşnice şi mult după aceea, eu continuam să-i scriu, deşi ea plecase de circa şase luni. Scriam scrisori Martei, cu o intensitate a trăirii pe care doar senzaţia disperată că pierzi ceva scump care îţi alunecă ireversibil printre degete, la fel cum nisipul clepsidrei se prefiră în sens unic până la răsturnare şi tu nu te poţi împotrivi să împiedici scurgerea şi cu atât mai acerbă e disperarea…

Şi probabil că am să-i scriu mai departe, dintr-o nevoinţă care nu poate fi înlocuită cu nici o alta şi sunt aproape sigură că într-o bună zi, ea se va îndura să-mi răspundă, cu o îngrijorare prevenitoare şi caldă, aşa cum proceda de câte ori răspunsul, sau poate ingratitudinea mea întârziau, iar cuvintele ei mă motivau şi mă făceau să mă dărui, smerită, în braţele acelui revigorator sentiment de neegalat – prietenia.

Nutream o imensă admiraţie şi preţuire faţă de scrierile sale, atât de măiestrite şi savuroase, în orice gen abordat, încă mult înainte de a ne cunoaşte şi a ne împărtăşi gândurile, impresiile, sentimentele. De aceea rămâne pentru mine ca o lumină ce nu se va stinge niciodată. Faptul că mi-a răspuns atunci când mi-am deschis inima, consider a fi unul dintre cele mai mari privilegii pe care mi le-a acordat Providenţa, deşi m-am temut deseori că nu sunt vrednică de o asemenea onoare.

Dar Marta Cozmin care se pricepea atât de bine să “citească” în suflete, m-a descoperit încă înainte de a-i trimite propriile mele cărţi, m-a citit pe nerăsuflate. Deja pentru ea nu mai puteam avea “ascunzişuri”. N-aş şti să spun cum, dar înclin să cred că a intuit faptul că aluatul din care fusesem plămădită, cerea o plămadă aidoma.

Rareori mi-a fost dat să aflu o persoană înzestrată cu un asemenea delicat cult al prieteniei, ca distinsa scriitoare Marta Cozmin.

Şi m-am împărtăşit (vai, numai câţiva ani!) din acest fruct al virtuţilor de cea mai aleasă ţinută morală : credinţa, speranţa, iubirea, virtuţi teologale din care izvorăsc la rândul lor, atât de gingaşele sentimente ale amabilităţii, delicateţei sufleteşti, generozităţii, onoarei, şi în chip cu totul deosebit, al demnităţii.

Ce am avut în comun? Am fost amândouă “contemporane ale lui Dumnezeu”, colege de Duh şi de poezie. “Dragă contemporană a lui Dumnezeu” – aşa mă gratula Marta Cozmin în scrisorile sale.

Şi mai aveam în comun un duhovnic de excepţie care ne-a mijlocit apropierea afectivă, căci despre apropierea personală, fizică, nu putea fi vorba, locuind în oraşe diferite, având destine diferite. Duhovnic în timpuri şi locuri diferite, care şi-a împlântat adânc rădăcina în spiritul fiecăreia, astfel încât, după plecarea părintelui Eugen Blăjuţ Senior din Parohia Cioplea, enoriaşii – printre care se număra şi familia Martei Cozmin, nu s-au putut nicicum mângâia. Ca o prelungire a carismei sale, trecând în alţii, ca flacăra olimpică purtată din mână în mână, din inimă-n inimă, părintele a devenit duhovnicul meu. O dovadă certă că departele poate deveni foarte aproape, legate cu fire freatice numai de Dumnezeu împletite, a fost cunoaşterea în anul 2000 a acestei persoane, cu totul speciale, fapt ce m-a onorat şi a fost ca o rază blândă care m-a întremat şi mi-a adus vindecarea, ca după o lungă şi chinuitoare maladie de suflet.

Poate că a venit exact la momentul potrivit, când aş fi avut cea mai mare nevoie de o mângâiere, căci pierdusem pe cea mai scumpă fiinţă din lume, mama.

Da, mângâierea poate veni şi de departe, de la sute de kilometri, şi poate fi resimţită la fel de real ca şi când persoanele s-ar afla alături. Uneori chiar mai mult şi mai intens.

Prin mâinile Martei Cozmin am simţit căldura, Lumina, iubirea, grija maternă pe care abia le pierdusem şi de care aveam acerb nevoie.

Ce m-a atins atât de mult, încât să-mi doresc cu ardoare acest semn de bunăvoinţă?

CUVÂNTUL. Iubirea pentru Cuvânt, Jertfa pentru Cuvânt, respectul pentru cuvântul scris, rostit, împărtăşit, posedat, absent, învăluitor şi benefic, cel care tămăduieşte. Cuvântul care tămăduieşte ne-a unit sufletele, fiind la fel de flămânde şi însetate faţă de acest semn lăsat de Dumnezeu ca să-i unească, să-i contopească pe oameni şi nu cel care dezbină, alungă, risipeşte, distruge. Cuvântul – cel de-al doilea sistem de semnalizare – rod al minţii organizate şi al acelui privilegiu unic acordat doar fiinţei umane de către Creatorul a toate – cel care-l diferenţiază de celelalte fiinţe. Dacă ne-am putea da seama pe deplin de această zestre, l-am folosi doar în chip ziditor şi benefic.

Ne-am regăsit în sânul Aceluiaşi Cuvânt, deşi manierele noastre de scriere, precum şi mijloacele literare erau specifice personalităţii fiecăreia. Am bunul simţ să nu emit judecăţi de valoare asupra imensei opere literare şi artistice la care a migălit Marta Cozmin toată viaţa. Sunt alţii înditruiţi să o facă şi sper că o vor face. Eu pot spune doar că am savurat, am devorat, m-am nutrit cu scrierile sale, aşa cum te nutreşti cu vitaminele care te pot ţine pe picioare.

În acest Cuvânt am găsit tot ceea ce aveam nevoie : şi Duh şi Pâine şi Sânge şi aer şi Lumină şi cruce şi soare şi stele şi orizont şi lacrimă, uneori şi umbră, pe care tot prin cuvânt o risipeam, aşteptând zorii ca s-o luăm din nou de la capăt, cu dăruirea de sine specifică celor care ştiu cu adevărat ce înseamnă jertfa de sine pentru o cauză înaltă.

Marian Popa în  “Dicţionarul de literatură română contemporană”, ediţia a doua revăzută şi adăugită, apărută la Albatros, 1977, scrie :

“Povestirile din “Geamantanul din America” (1969) şi “Câinele şi gramofonul” (1973), particularizează un umor fin, interesat de contradicţiile mici şi mari generate de relaţiile casnice şi, în genere, dintre sexe.

Fantezia amuzată de propriile ei puteri şi procedee apare în cărţile pentru copii : “Cocoşul de apă” ((1971), “Porţile vântului” (1975), “Degetarul de ceaţă” (1976). Teme şi procedee ale ficţiunii fantastice stau la baza unei poveşti de dragoste în romanul “Marea la ora şase” (1976)”.

Într-o succintă Biobibliografie aşezată la finele cărţii “Teatru”, volumul III, apărut la Editura Vitruviu, Bucureşti 2005 cu circa o lună înainte de plecare Martei Cozmin în  altă realitate – unde, fără îndoială, e apreciată de Cel şi de Cei pe care i-a slujit întreaga viaţă, – aflăm că, această prestigioasă autoare “s-a născut la 3l ianuarie 1930 la Bucureşti, dintr-o familie de intelectuali.”

Spicuim din această biobibliografie :

“1937-1948, şcoala primară, apoi Liceul la Institutul Sfânta Maria (Pitar Moş) din Bucureşti. (…)

1949-1952, lucrează la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei.

1951, intră la Facultatea de Matematici din Bucureşti. Diploma de Stat în 1957.

1956-1958, bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat. În perioada aceea dramatizează “Verişoara Bette” de Balzac şi câteva schiţe de Cehov, pe care le pune în scenă, cu colegii.

1969, apare la EPL, volumul de schiţe “Gemantanul din America”.

1971, “Cocoşul de apă şi alte povestiri”, Editura Ion Creangă.

1973, “Câinele şi gramofonul, povestiri humoristice”, Editura Cartea Românească.

1975, “Porţile vântului”, poveşti, Editura Ion Creangă.

1976, “Degetarul de ceaţă”, poveşti, Editura Ion Creangă şi “Marea la ora şase”, roman, Editura Cartea Românească.

1980, “Supravieţuitorii”, roman, Editura Cartea Românească şi “Croitorul de poveşti”, Editura Ion Creangă, Premiul Uniunii Scriitorilor.

1984, “Să vorbim despre palmieri”, roman, Editura Cartea Românească, premiul Uniunii Scriitorilor şi “Sora păpădiilor”, poveşti, Editura Ion Creangă.

1986, “Umbra poveştilor”, Editura Ion Creangă. Toate cărţile apărute la această editură au avut ca redactor pe Ioana Ricus şi ca ilustrator pe pictorul Gyorgy Mihail.

1999, Cartea de poveşti”, Editura Vitruviu. Cele patruzeci de desene de Tia Peltz au rămas şi ultimele ilustraţii ale regretatei artiste.

2000, “Poveşti, poveşti”, Editura Vitruviu, colecţia de basme.

Câteva cărţi de poveşti au fost traduse : în limba germană “Cocoşul de apă şi alte poveşti”, 1977 şi 1983, “Porţile vântului” (1985) în limba rusă (“Croitorul de poveşti”, 1985 şi în limba spaniolă (acelaşi titlu), 1986.

Din 1990 autoarea îşi îndreaptă interesul mai ales spre teatru. Pentru copii scrie trei piese scurte, grupate sub titlul “Întâmplări cu îngeri” din care două au fost jucate de amatori, iar a treia, “Soulguard”, a fost transmisă la radio în 1996.

Dintre celelalte piese, destinate publicului adult, două au fost nominalizate la concursul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului: “Înţeleptul şi actorul” (1993) şi “Teatrul a murit, trăiască teatrul!”, 1996.

În 2000, împreună cu comedia “Scândura” au alcătuit volumul “Teatru”, Editura Vitruviu, în seria Teatru, nominalizări UNITER. Acesta a fost distins cu premiul Fundaţiei Camil Petrescu pentru cea mai bună carte de teatru apărută în anul 2000.

2001, “Teatru 2”, cuprinzând comediile “Judeţul patruzeci şi patru”; “Experimentul Sonderbar”; “Schirley şi revolverul”, Editura Vitruviu.

2003, “Basme şi Poveşti”, Editura Vitruviu, “Medalion” de Luiza Carol, reproduceri după ilustraţii de Gyorgy Mihail şi Angi Petrescu-Tipărescu.

Aş adăuga volumul “Teatru 3”, „Teatru 4” Editura Vitruviu, apărut în 2005 şi 2008 şi reeditarea volumului “Marea la ora şase”, roman, Editura Vitruviu, 1996, carte apărută postum.

Cu adevărat, pe scriitor îl poţi cunoaşte cel mai bine din scrierile sale, acolo nu se dezminte, nu trişează, pentru că nu te poţi trişa pe tine însuţi şi convingerile tale.

Şi Marta Cozmin – având deplin conştiinţa valorii şi demnităţii sale artistice, s-a comportat cu o mare discreţie vrednică de marile spirite, pe care gloria lumii (deşertăciunea!) nu le-a întinat, lume prin care a păşit cu pas mărunt dar ferm, aproape neştiută, dar dreaptă-n convingerile şi virtuţile sale şi n-a făcut rabat de la propria conştiinţă.

Cuvântul a fost singurul pe care s-a rezemat ca de un umăr solid, ca de o tâmplă.Şi temelia aceasta a fost, fără îndoială Hristos – Cuvântul cuvintelor, “Cel care era la început” (Ioan, l,l) şi dincolo de început până dincolo de sfârşit. Şi nu s-a rezemat în zadar pe El ca pe o stâncă. Pentru că împreună cu amintirea ei luminoasă, dureroasă şi caldă încă, ce nu se va şterge din sufletul celor scumpi inimii sale, Cuvântul ei a rămas şi va rămâne deasupra deasuprelor oricărei legi sau cutume, pentru că el reflectă cu adevărat Iubirea – ca o Lege de har care  ne leagă indestructibil, până ne vom întâlni, de data aceasta alături.

Deocamdată, ea rămâne, după cum scria Ileana Mălăncioiu, “Sora mea de dincolo”, cea care mă încurajează, mijloceşte, mă veghează, mă apără, îmi dă speranţă să lupt mai departe până la victoria finală.

MARTA COZMIN. O persoană pe cât de discretă şi de o simplitate atât de măreaţă, pe atât de valoroasă în profunzimea şi verticalitatea sa, care aşeza, în chip firesc, valorile morale pe cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii umane, care-mi mărturisea, într-una din ultimele sale scrisori datate 27.VI.2005 : “Credinţa a fost şi rămâne busola noastră. Am putea cere mai mult? Desigur: speranţă şi iubire. Fie să ai parte, dragă contemporană a lui Dumnezeu, din belşug de toate trei”. “Te îmbrăţişez cu mult drag” – formula de încheiere a fiecărei epistole, îmi dădea certitudinea că dragostea există. Şi cum să nu mă consider norocoasă cu un astfel de schimb mirabil de afecte, care, culese uneori din gura sfinţilor şi a marilor scriitori creştini, par să-ţi străpungă baierele sufletului, să-ţi atingă fibrele neştiute ale sensibilităţii atât de arar scoase la iveală îndeobşte, într-o lume sprijinită pe cu totul alte valori.
Galaţi, 23 octombrie 2008

CEZARINA ADAMESCU

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: