LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~ARTUR SILVESTRI: „Aşa cum l-am cunoscut şi nu l-am uitat“

ARTUR SILVESTRI Aşa cum l-am cunoscut – şi nu l-am uitat- o emoţionantă întâlnire cu elita literaturii bănăţene

la GAUDEAMUS Timişioara

 Fragmente din cuvântul participanţilor  Ion Marin Almăjan, Adrian Dinu Rachieru, Florin Contrea, Ion Pachia Tatomirescu, Veronica Balaj

Moderator – Teodora Mîndru

Teodora Mîndru

Am bucuria să fim la Caravana GAUDEAMUS- Timisoara – eu,  pentru prima Editura CARPHATIA  pe care o reprezentăm, adoua oară, să vă am în faţa mea pe dumneavoastră, care sunteţi doritori de cultură şi mai ales să fiu alături de personalităţi ale lumii literare şi culturale din Timişoara.

Mă bucur să fie prezent domnul Ion Marin Almăjan binecunoscutul scriitor, critic literar fost director o lungă perioadă al Editura Facla, dl profesor univ.dr.Adrian Dinu Rachieru, reputat critic literar sociolog,  dl prof Ion Pachia Tatomirescu, d-na Veronica Balaj, scriitoare şi redactor cultural la Radio Timişoara, dl Florin Contrea, scriitor,  doamna Doina Drăgan, şi de asemenea alte personalităţi literare locale.  Vă mulţumesc pentriu că aţi acceptat invitaţia

N-aş vrea să vă vorbesc despre Artur Silvestri, ci, mai mult, această carte ARTUR SILVESTRI –Aşa cum l-am cunoscut eu mai mult şi cei care l-au cunoscut direct pe Artur Silvestri şi sunt spre bucuria noastră, aici de faţă, dintre care unii sunt chiar co-autori ai volumului.

Fiindcă această carte pe care am alcătuit-o eu, sub coordonarea Marianei Brăescu, am realizat-o împreună cu cei care ne-au răspuns la interviuri şi au contribuit cu materiale la alcătuirea acestei cărţi. Titlul ei ales de Mariana Brăescu a fost “Artur Silvestri – Aşa cum l-am cunoscut”. Este „un portret cu mai multe faţete” a spus Mariana Brăescu, sau cum am spus eu, Artur Silvestri oglindit în ochii, mintea, sufletul celor care l-au cunoscut, care au lucrat cu el, care l-au apreciat şi poate l-au iubit, care au împărtăşit aceleaşi visuri şi idealuri cu Artur Silvestri,  care au lucrat în lumea literară înainte şi după 1989.

ARTUR SILVESTRI  – Aşa cum l-am cunoscut este o culegere de interviuri şi materiale despre Artur Silvestri. Astfel Artur Silvestri este reflectat prin ochii, conştiinţa, relaţiile cu scriitori, cu critici literari , cu alte personalităţi culturale. Nu voi spune eu cum a fost şi ce reprezintă Artur Silvestri pentru cultura română, ci voi cita doar titlurile unor interviuri şi însemnări ale acestora despre  această personalitate, caracterizându-l astfel mult mai cuprinzător decât aş putea să o fac eu.

Domnul Ion Marin Almajăn a spus „Am fost legaţi de idei şi de vise commune„; domnul Nicolae Georgescu, critic literar, recunoscut mare eminescolog: „ Artur Silvestri a fost secretarul literar al epocii sale; Theodor Codreanu, un alt critic reputat :„ Artur Silvestri – un destin tragic. O victimă a istoriei cu siguranţă”; prof.univ.pr.Theodor Damian „ Ce este Artur Silvestri în cultura română? Un ctitor”; dl prof univ.dr. Adrian Dinu Rachieru:„ Artur Silvestri rămâne un enciclopedist fantast, împiedicat nedrept să-şi împlinească opera”; dl Vasile Parizescu colecţionar de artă, pictor şi scriitor:„ Aş putea să-l încadrez pe Artur Silvestri  lângă oameni mari: Take Ionescu, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu”; scriitoarea Melania Cuc „ Este singurul căruia i-am spus vreodată Maestru ”domnul Viorel Roman, consultant  Univ.Bremen„ Artur Silvestri era o personalitate complexă şi totuşi un om admirabil de cultivat, direct şi sincer”; domnul profesor Virgiliu Radulian„ – L-aş compara cu Dimitrie Cantemir pentru spiritul enciclopedic, cu Eminescu pentru forţa sentimentelor, cu Palade pentru asiduitatea studiului”; domnul Lucian Hetco directorul celei mai citite reviste electronice românesti din Europa , Agero-Stuttgart – „Mesajul lui Artur Silvestri pentru posteritate este: curaj, credinţă, morală şi perseverenţă!” ; domnul Al. Fl. Ţene, Preşedintele Ligii Scriitorilor din România – „Artur Silvestri – pentru totdeauna Preşedinte de onoare”; doamna Mariana Gurza – „Nu cred că mai există altcineva ca Artur Silvestri”Nu aş continua cu celelalte titluri dar deja ne putem face o imagine asupra felului în care s-a reflectat Artur Silvestri în conştiinţa celorlalţi. Sigur, această reflectare depinde de calitatea celui care s-a reflectat şi deci calitatea„ oglinzilor„ de onestitatea, de cultura, de personalitatea celor care au lucrat cu Artur Silvestri şi au scris despre el.

Cartea se încheie într-un mod mai emoţionant decât aş putea să spun eu, cu mărturiile părinţilor săi, scriitorul Al. T. Drăgănescu, tatăl lui Artur Silvestri şi a mamei sale, Georgeta, care nu au rezistat durerii de a-şi pierde unicul fiu şi după scurt timp au părăsit şi ei această lume în care au fost atât de fericiţi şi de mândri de fiul lor până în ziua deznădejdii.

Artur Silvestri a fost o personalitate complexă. A avut proiecte foarte mari, foarte importante, literare naţionale pentru păstrarea şi apărarea patrimoniului naţional. A scris şi editat peste cincizeci de cărţi. Lucrăm acum să edităm volumele cu cronicile lui literare, studii care sunt mai mult de două mii şi probabil că vor ieşi vreo şapte volume. A înfiinţat 25 de publicaţii periodice electronice şi în total a administrat mai mult de 100 de pagini web. A făcut o muncă uriaşă dar a lăsat din păcate un şantier în dezvoltare şi ne rămâne nouă, celor care îi urmăm, datoria să facem cunoscute aceste proiecte şi poate să valorificăm ideile şi dorinţele lui.

Aceasta este despre Artur Silvestri şi în a doua parte vom vorbi despre cărţile Marianei Brăescu.

 Ion Marin Almăjan

 Doamnelor şi domnilor., sunt extrem de fericit că vă văd alături de noi în această seară. Noi nu suntem nici sportivi renumiţi, nici fotbalişti, nu suntem nici interpreţi de manele, nu suntem nici V.I.P.-urile pe care televiziunile române se întrec să vi le prezinte, oameni politici s.a.m.d. încercând să vă impună un nou model uman, un nou model român. Noi suntem nişte modeşti scriitori. Am venit astăzi să aducem un omagiu celui ce a fost Artur Silvestri, una dintre personalităţile fascinante ale culturii române din ultimele decenii.

Aşa cum aţi auzit aici, Artur Silvestri a încercat, într-o îndrăzneală cu totul special,să oprească declinul românesc, al spiritualităţii române. A încercat să readune în albia Maicii Patrii oamenii plecaţi cu gândurile şi cu visele, chiar cu fizicul pe alte meleaguri, oameni care au fost înşelaţi şi minţiţi de către politicieni, de către cei ce conduc ţara în aceste decenii. Artur Silvestri a încercat să realcătuiască o Românie Tainică, o Românie curată care să-şi iubească modelele, să-şi iubească înaintaşii, să privească critic trecutul său istoric dar să-l folosească pentru a se îndrepta cu paşi exacţi spre ceea ce toate neamurile din lumea asta încearcă să facă. Se spune că destinul fiecărei naţiuni trece prin Dumnezeu. Atunci când acest destin trece prin Dumnezeu, Dumnezeu binecuvântează acea naţiune. Când destinul trece departe de Dumnezeu, Dumnezeu blestemă acea naţiune şi îi crează un destin, o soartă cu totul specială, o soartă nefericită. Eu mă întreb – şi nu ştiu dacă nu am dreptate – dacă nouă, românilor, destinul nostru nu se îndreaptă mult mai departe de Dumnezeu? Ceea ce spuneam că ne-a adunat în acea albie care a însemnat România Tainică, astfel a botezat Artur Silvestri, această, să zicem, adunare în sentiment şi-n cuget a intelectualilor nu numai de aici din România, a intelectualilor români aflaţi pe toate meridianele lumii. Această Românie Tainică însemna de fapt Renaşterea Românească.

Am cunoscut de-a lungul vieţii multe personalităţi, unele din ele luminoase dar vă mărturisesc cu toată sinceritatea că puţini au putut să se înalţe la dimensiunea acestui om, Artur Silvestri. Aşa cum s-a spus aici, el a fost critic literar la revista Luceafărul – perioada în care noi ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit. A fost deopotrivă un prozator de excepţie. Prozele sale dovedesc subtilitate, dovedesc poezie, dovedesc frumuseţe şi-o dragoste nemărginită pentru istoria, pentru tradiţiile acestui neam.

  Dar Artur Silvestri a fost dincolo de marele specialist în probleme imobiliare, aşa cum spuneam, o mare conştiinţă. El a înfiinţat Asociaţia Română pentru Patrimoniu la poalele sau sub cupola căreia a încercat să adune nu numai specialiştii, nu numai intelectualii de seamă ci şi dascăli şi directori de cămine culturale deci toţi cei care doreau să apere ceea ce noi am distrus din păcate de-a lungul veacurilor, zestrea aceasta cu care alte neamuri se mândresc – tocmai această zestre a patrimoniului nostru. Au venit multe năvăliri peste noi, de-a lungul istoriei, dar am impresia că cea mai mare, cea mai nefericită distrugere am făcut-o noi înşine cu dispreţ şi cu nepăsare. Artur Silvestri a înfiinţat tocmai în vederea comuniunii, a comunicării românilor din toate zările mai mult de douăzeci de reviste online: Luceafărul Românesc, Epoca, Ecoul,Neamul Românesc , Analize si fapte, s.a.m.d., reviste în cadrul cărora şi-au spus cuvântul, fără niciun fel de îngrădire, cum spuneam, personalităţi din America, din Australia, din Europa, din Africa, de-acolo de unde soarta i-a mânat pe intelectualii şi pe cărturarii români. Această adunare să zic, în paginile acestor reviste a însemnat enorm pentru noi toţi. A însemnat în primul rând Speranţă. Acum rostul nostru, rostul scriitorilor, al oamenilor de cultură pare a fi, cum încercam să vă sugerez la început, aproape minor, aproape de neant. Sunt tot mai puţini cei care vin spre Carte, vin spre Idee. Fata Morgana este acum banul, supravieţuirea, tot ceea ce ne leagă de nimicnicia lumii şi mai puţin de idealuri. Iată pentru ce tocmai aceste reviste pe care Artur Silvestri le-a înfiinţat ne-au dat posibilitatea nouă să ne deprindem iar să rostim gândurile noastre, îndemnurile noastre şi visurile noastre către dumneavoastră, către cei pentru care ne-am născut şi am încercat să ne înălţăm din ţărână.

Nu mi-a fost dat – repet acest lucru – să cunosc o personalitate mai generoasă decât Artur Silvestri şi această carte făcută cu multă ştiinţă de către Teodora Mîndru sub patronajul doamnei Mariana Brăescu, scriitoare şi soţia lui Artur Silvestri, adună într-un anume sens opiniile noastre, ale celor care i-am stat aproape, i-am fost prieteni, ucenici sau i-am fost tovarăşi de idei lui Artur Silvestri, acest om cu totul special pe care destinul tragic l-a luat înainte de a-şi săvârşi opera, de-a o duce până la capăt şi de a ne duce pe noi, cei care încă mai sperăm că lumea poate să fie frumoasă, spre idealurile cu care încercăm să supravieţuim. Deocamdată acestea sunt puţinele şi greu adunatele opinii despre Artur Silvestri. În carte am reuşit poate mult mai concentrat dar şi mai adânc să-l înfăţişez în intervenţia mea. Aş putea să vă povestesc multe lucruri, multe nopţi care ne-au adunat în paginile internetului. Eu sunt robul cărţii şi al hârtiei dar vrând nevrând a trebuit să ma convertesc şi la internet. Am comunicat cum n-am comunicat cu nimeni. Fiecare gând al meu a avut un răspuns la gândurile sale. Au fost gânduri nu despre noi şi despre nevoile noastre umane ci gânduri despre nevoile – şi iertaţi-mă dacă sunt patetic – despre nevoile Patriei noastre, a Neamului nostru, ale celor care se adună în această albie mare a Românităţii. Sunt bucuros că se poate face măcar acum o celebrare a lui Artur Silvestri.

Închei spunându-vă că pe parcursul unui deceniu l-am aşteptat la Timişoara, l-am tot rugat să vină. Din motive mai mult sau mai puţin subiective n-a putut să ajungă la Timişoara şi iată că această sărbătorire a sa, pe care am proiectat-o cu ani în urmă se înfăptuieşte şi îmi pare bine acum, alături de dumneavoastră, în această atmosferă caldă şi evocatoare.

 Teodora Mîndru

Mulţumesc domnului Ion Marin Almăjan şi-l rog pe domnul profesor Adrian Dinu Rachieru, să ne spună câteva cuvinte în continuare despre Artur Silvestri mai ales că şi dumnealui este, cum am spus co-autor la această carte, având bunăvoinţa să ne răspundă la interviu.

 Adrian Dinu Rachieru

 Câteva clipe o să vă reţin şi eu şi cu îngăduinţa dumneavoastră aş porni de la o constatare pe care o făcea aici, fireşte, pe un ton amar, domnul Almăjan. Noi din păcate ne distrugem cu voioşie ţara. Chiar azi de pildă, într-un editorial semnat de un reputat jurnalist, am citit următoarea propoziţie la care v-aş invita să medităm împreună: “Dacă românii vor să-şi distrugă ţara sunt pe drumul cel bun.” Iată din păcate o concluzie la care n-ar trebui doar să gândim responsabil ci să încercăm împreună să reacţionăm ori Artur Silvestri a fost una dintre personalităţile care gândea luminos, animat de mari şi frumoase proiecte, un om care s-a înhămat în numeroase iniţiative cu o mare generozitate şi disponibilitate.

Scrisul era pentru Artur chiar viaţa! A spus-o în nenumărate rânduri şi el s-a şi autodefinit ca un ocnaş al scrisului. Un om de absorbţie enciclopedică, un om care s-a zidit în numeroase acţiuni şi iniţiative, un constructor aşadar. Un om animat de sentimentul misiunii. A ars ca o flacără, s-a cheltuit fără economie, presimţind probabil că timpul care îi e dat nu este prea îndelungat. Un om care a gândit la acel proiect splendid al României Tainice – Ţara Părinţilor. Un om care a trăit, repet, în regim de urgenţă, încercând să risipească ceaţa psihologică care ne-a cotropit şi circul mediatic la care asistăm, din păcate, cotidian. Sigur, s-a spus aici, a fost un critic artist. Nu întâmplător a fost şi botezat micul Călinescu. A fost şi un prozator remarcabil. Un ins cu apetit doctrinar. Gândiţi-vă la câteva mari iniţiative care au rodit în paginile săptămânalului Luceafărul precum ar fi noua geografie literară prin care Artur, cu elan de tip eristic, încerca să aduca la suprafaţă nume mai puţin cunoscute, inşi trăitori în diverse colţuri ale României, care din diferite pricini nu aveau acces la publicaţii. Din păcate s-a înrolat şi pentru o bătălie- eu fiind la rându-mi unul din partizanii acelei campanii – o idee desfigurată de alţii. E vorba de celebra bătălie sub steagul protocronismului, o idee a lui Edgar Papu, care a fost transformată sigur, în sens manipulatoriu de duşmanii tezei, într-un fel de hibrid sau monstru ceauşist, ceea ce e un cumplit neadevăr.

Cartea despre care vorbim ARTUR SILVESTRI  – Aşa cum l-am cunoscut reuneşte depoziţiile a 25 de persoane şi este cum spunea doamna Teodora Mîndru, un volum onest, un volum pe care categoric Artur îl merită şi înţeleg că aventura editorială va continua deoarece avem în faţă doar primul volum. Cei care l-au cunoscut sunt desigur numeroşi şi fiecare dintre ei va dori să ofere astfel de mărturii. 

  Şi iată domnul Almăjan depăna aici idei şi vise comune pe care le-au trăit împreună, Artur fiind convins că faptele rămân şi că în felul ăsta nu vom muri de tot. Nicolae Georgescu, un redutabil eminescolog constata că „Artur a fost secretarul literar al epocii”, Theodor Codreanu, un alt eminescolog de renume, trăitor la Huşi, punea în evidenţă destinul tragic al lui Artur dar şi terorismul cultural la care din păcate asistăm, Artur asumându-şi o înaltă misie – e vorba de un misionarism de rang naţional. Theodor Damian, părintele trăitor la New York, un poet şi el apreciat, îl numeşte ctitor. Vasile Parizescu îl înrolează în seria Oamenilor Mari. Melania Cuc vorbeşte de Galaxia Artur Silvestri şi chiar rosteşte, absolut inspirat, o frază de reţinut:  „S-a frânt ca o prescură, pentru noi, fiecare”. În fine, Vasile Andru şi opresc aici seria exemplificărilor vorbeşte şi fireşte, o face îndreptăţit, despre cristalizarea legendei. Aş încheia constatând că de fapt prin întreaga sa viaţă, prin tot ceea ce a încercat să zidească, prin imensa-i generozitate, prin risipirea pe atâtea fronturi, Artur Silvestri a slujit o idee care îi era dragă şi anume ideea noiciană de Rost. Nu întâmplător Noica vorbea de datoria fiecarui om de cultură de a comite isprăvi culturale, ori Artur Silvestri pentru această cauză s-a înhămat, a slujit-o cu abnegaţie şi dacă nu greşesc una din devizele lui favorite era o constatare la care fireşte, subscriem „Cultura nu se face doar pe calea Victoriei”.

În consecinţă, cum vă povesteam, Artur Silvestri a încercat să ajute şi pe alţi „ocnaşi ai scrisului” , pe alţi breslaşi să iasă la suprafaţă şi a făcut-o cu o mare generozitate. Dincolo de această risipă iată că, din păcate, a fost nevoie ca Artur să dispară ca noi să apreciem truda sa, nocturnă îndeosebi şi numeroase titluri, numeroase manuscrise care zăceau în închisoarea sertarului să vadă lumina tiparului. Anii care vor veni ne vor mai rezerva mari surprize fiindcă într-adevăr Şantierul Artur Silvestri ne procură şi ne va oferi mari bucurii şi delicii intelectuale. Vă mulţumesc.

Teodora Mîndru. Vă mulţumesc mult. Dl Florin Contrea scriitor

Florin Contrea

Am şi eu mai multe opere literare pe care în timp le-am publicat atât pe hartie cât şi pe calea internetului şi tocmai aici este momentul în care pot să omagiez pe scriitorul despre care astăzi vorbim.

Datorită scriitorului Artur Silvestri, căruia i-am găsit pe ecranul computerului atât numele cât şi varietatea operelor sale, am înţeles că internetul este un mijloc extraordinar pentru scriitor de a se face cunoscut pe tot globul, bineînţeles atunci când el are ceva de spus şi atunci când gândurile sale se încheagă într-o formă estetică de valoare. M-am adresat dânsului tot pe calea internetului şi spre surprinderea mea, m-a primit cu bucurie invitându-mă să-mi prezint operele mele.

Dar nu despre mine este vorba acum. Este vorba despre Artur Silvestri despre care ştim că este un sensibil şi profund scriitor. Este un scriitor a cărei proză are virtuţi poetice, care presupun o anumită armonie stilistică şi de aemenea o capacitate de a pătrunde psihologic o anumita zonă, la interferenţa dintre viaţa reală şi viaţa ideală căci Artur Silvestri a fost un autor preocupat adânc de spiritualitate. Era un autor preocupat de problemele religiei, de problemele vieţii sufleteşti, preocupat de tot ceea ce este frumos şi bun în existenţă. De asemenea am constatat în operele sale o deosebită artă de a pătrunde frumuseţea şi armonia naturii pentru că îl găsesc ca un extraordinar mânuitor al penelului.

Bineînţeles ar fi foarte multe de spus despre opera acestui deosebit de important scriitor.Vă mulţumesc pentru atenţie.

 Teodora Mîndru

Mulţumesc. Domnul profesor Ion Pachia Tatomirescu doreşte să ne vorbească despre Artur Silvestri, critical literar luceferist şi conceptual său ”noua geografie literară”.

 Ion Pachia Tatomirescu

Despre Artur Silvestri desigur vorbeşte deja strategic biblioteca de la Editura Carpathia şi apreciez acest program excepţional de repunere de fapt în marele circuit al culturii, al literaturii române, creaţia, ideile excepţionale ale lui Artur Silvestri, idei pe care bineînţeles că le-am întâmpinat bijutierizat – aş putea spune – în nenumărate discuţii pe care le-am avut cu Artur Silvestri în redacţia Luceafărului unde desigur şi-a petrecut o mare mare parte din viaţă. Pe atunci deja, Artur Silvestri găsise o extraordinară supapă de a evada din chingile să zicem ale cenzurii, ale dictaturii, făcând graţie prieteniei cu Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei nişte popasuri interesante de mare respiraţie creatoare pe la mânăstirile din nordul Olteniei sau pe la alte mânăstiri din Moldova, din Ardeal, bineînţeles, în legătură cu alţi mitropoliţi. Mai pe şoptite mi-a spus atunci că într-adevăr el are o rădăcină, o descendenţă dinspre mitropoliţi – e vorba despre Tit Simedrea căruia îi venea un fel de strănepot Artur Silvestri.

Îngăduiţi-mi fulgerător să vă mai spun două sau trei lucruri:

Artur Silvestri iubea enorm de mult ideile, zonele mustinde ale ideilor, detesta banalul. Întotdeauna căuta să găsească, să releve feţele impresionante, nevăzute ale diamantului de spirit.

Artur Silvestri avea un plan grandios. Domnul Rachieru a pomenit adineauri sintagma noua geografie literară. Sub umbrela acestei sintagme, Artur Silvestri a deschis o serie de rubrici din Luceafărul şi a sprijinit tinerii scriitori din România într-un mod extraordinar şi aşa cum e firesc să fie cum a fost la o revistă care s-a numit şi încă se mai numeşte, din păcate, destul de fragil Luceafărul, Revista Uniunii Scriitorilor.

În acest concept de noua geografie literară Artur Silvestri, şi acesta este lucrul, elementul al doilea pe care vreau să-l punctez, avea mereu în obiectiv ca model şi el şi lansează mai tarziu şi conceptul acesta de Marele Model Cultural pentru naţie, pentru acea sau dinspre acea Românie Tainică desigur. Cred că s-a inspirit din activitatea lui Miron Radu Paraschivescu şi mă refer la spaţiul, perimetrul culturii, la promovarea tinerelor talente şi de multe ori am zăbovit foarte profund în acel concept de disipativ grup pe care îl inaugurase, îl botezase Miron Radu Paraschivescu încă de pe când se afla la Povestea Vorbei de la Craiova.

Artur Silvestri venind la Luceafărul a încercat să reia acel mod extraordinar de a pune o barieră între adevărata, reala literatură şi ceea ce se constituia în mireasma prolecultismului, stalinismului existent prin anii dictaturii ceauşiste. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 Teodora Mîndru Și noi vă mulţumim pentru evocarea acestei efervescenţe ideatice care îl caracteriza pe Artur Silvestri. Nu putem încheia emoţionanta naostră întâlnire cultural, fără să o ascultăm pe o veche prietenă literară, d-na Veroniac Balaj, binecunoscută dumneavoastră atât prin emisiunile culturale interesante de la radio Timişoara cât şi prin volumele de proză şi de poezie.

 Veronica Balaj: Un crâmpei de eternitate există în cultura noastră şi prin numele Domniei Sale, Artur Silvestri

 Bine v-am regăsit. Chiar şi în formula aceasta mă bucur să vă văd. Am regăsit aici foarte multe figuri dragi, cunoscute şi le salut încă o dată. Am cunoscut-o pe doamna Mariana Brăescu prin intermediul canalelor de comunicare moderne şi care interferează cât se poate de repede. Mai precis, regretatul domn Artur Silvestri mi-a trimis cărţile doamnei Mariana Brăescu spunându-mi foarte elegant dacă consideraţi că merită le puteţi prezenta în vreo emisiune radiofonică. Şi am citit piesele de teatru ale Domniei Sale mai întâi şi apoi am ajuns la proză. Apoi am ajuns să o cunosc. Iată cum se leagă lucrurile între figura umană şi cea profilată în scris şi prin scris. O felicit în absenţa Domniei Sale şi prin prezenţa doamnei Teodora Mîndru pentru tot ceea ce face în acest context cultural atât de bulversat uneori, atât de lipsit de repere alteori. În acest context contemporan, când zornăie grozav arginţii şi mai puţin trimiterile la cultură, Domnia Sa reuşeşte să stabilească nişte repere autentice.

 Vreau să vorbesc puţin şi despre personalitatea domnului Artur Silvestri, despre care s-au spus aici foarte multe, dar  eu nu vreau decât să punctez câteva elemente  şi anume:

A fost un vector cultural şi doamna Brăescu continuă acest lucru. A fost o modalitate exemplară de interrelaţionare umană şi culturală. A fost o exemplară prezenţă in ideea de restitutio culturale – Domnia Sa a restituit multe, foarte multe elemente de cultură tradiţională în perimetrul culturii contemporane. A fost un apărător al ceea ce am putea numi arca spiritualităţii culturii noastre româneşti.

Toate acestea adunate, interferenţe culturale, tangenţele pe care le-a stabilit, această intercomunicare foarte largă, vectorii de cultură de care vorbeam, toate acestea adunate, iată, au ajuns la acest moment de-a fi adunate, prezentate şi subsumate ideii de om care a reuşit să se asocieze într-un anume fel cu nemurirea. Deci un crâmpei de eternitate există în cultura noastră şi prin numele Domniei Sale. Sigur, am trecut în domeniul metaforei şi câtuşi de puţin nu am exagerat căci ştim că anumiţi oameni aduc câte un crâmpei de eternitate în cultura noastra actuală. Vă mulţumesc foarte mult.

 Teodora Mîndru

 Vă mulţumesc şi eu. Într-adevăr pe Artur Silvestri nu l-am cunoscut nici unul dintre noi în totalitate şi toţi îl vom cunoaşte încă pentru că ni se dezvăluie prin lucrările, prin operele sale care fie nu au fost editate încă, fie au fost într-un tiraj foarte redus şi nu a avut acces practic marea majoritate a publicului sau prin acele cronici literare, extraordinar apreciate la timpul lor, pe care le vom reedita. Artur Silvestri spunea în încheierea unui interviu că moartea este lucrul cel mai cert pentru noi dar există un mod simplu de a o depăşi ,„prin faptă, prin urmă, prin nume bun”. Se pare că el a reuşit acest lucru dacă avem în vedere ecoul faptelor, a operei sale chiar după plecarea sa dintre noi.

Într-adevăr această carte aşteaptă volumul II pentru că multe persoane care l-au cunoscut vor dori să scrie şi pentru că se aşteaptă încă amintiri despre el. Vă mărturisesc tuturor ceea ce îi spuneam domnului Ion Marin Almăjan acum câteva minute, înainte de a începe această discuţie, că după ce am terminat această carte, când am văzut-o venind din tipar şi când am răsfoit-o şi citeam ce a spus fiecare, parcă îl vedeam pe Artur în faţa noastră zâmbind mulţumit că nu a fost uitat, că prietenii lui vorbesc despre el, despre idealurile, despre lupta lor comună. Iar această discuţie despre Artur pe care dumneavoastră cred că o veţi avea în continuare citind cartea, că veţi avea cred un dialog cu prezenţa lui, aş vrea să o închei eu, aici, citind o strofă dintr-o poezie dedicată lui Artur de poetul moldovean Traianus. Parcă vorbeşte într-adevăr în numele lui Artur. Vorbeşte într-adevăr parcă prin sufletul lui Artur: „Dragostea mea pentru voi n-are asemănare. / Ea va rămâne-ntr-o zi numai pasăre-n zbor. / Ieri mă-ngânam cu trecutul ce astăzi mă-nfloare / Şi nu ştiam că mă duc să vă fiu viitor”.

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: