LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Al. Florin Ţene: „Înţelepciunea ca reflecţie controlată în poezia lui Eugen Dorcescu“

Eseist, critic, istoric literar şi nu în ultimul rând poet, Eugen Dorcescu în volumul de poeme“Poemele bătrânului “,( bilingv, română-spaniolă, în traducerea autorului şi a Rosei Lontini), apărut la Editura Semănătorul,

2010, ridică reflecţia lucidă la rangul de evocare ducând efectul liric la un reflex psihologic. Relatarea poetului, aflat sub mantia gogoliană a bătrânului, este o operaţie chirurgicală pe sufletul viu: ” cadavrele încă vii erau pline,/ din creştet până-n tălpi, / cu viermi lungi de / sudoare “ . Întâmplările au o formă superior tragică, întrucât sunt trăite gustând ”în singurătate, acronia/ obligat, totuşi, prin pârghia/ necruţătoare a gravitaţiei, / să rămână fixat într-un loc, într-un topos, în spaţiul/ de care nu-l mai leagă nimic,/ în afara repulsiei“.

Eugen Dorcescu este un poet gnomic şi esoteric, un histrion fantast care se simte foarte bine în sihăstria sa. Poetul hălăduieşte prin “ timpul- criminal nevăzut,/ adânc împlântat/ în inima spaţiului, adânc/ împlântat în trupul bătrânului.” Bătrânul fiind Poetul, înţeleptul în vrajbă cu destinul său, cu timpul şi spaţiu. O întreagă filosofie stăpâneşte imaginaţia poetului şi-n decorul halucinant al periplului său timpul îl colindă “prin coşmaruri/ ca o hienă “. În coşmarurile sale bătrânul poet trece printr-o confuzie simbolică, prefigurată în imagini ale decrepitudinii, dând la iveală nostalgia discretă a purificării:”nici un moment, n-a/ părăsit masa de ceaţă şi fum/ a lui Thanatos “, nici atunci ” când primăvara nu-i altceva decât o/ invazie subterană de/ viermi”.

Spiritul însetat de transcendenţă caută dizolvarea în elementar, sinteza fastuoasă a contradicţiilor, fiindcă poetul are :” o singură sărbătoare, un/ cântec ce leagă trup, / suflet şi cosmos, un/ imn adresat solidarităţii astrale,/ eliberarea durerii, luminii, / o sărbătoare ce începe cu/ tine şi se-ncheie cu / tine“.

Prezentul volum îşi trage seva dintr-o filozofie sceptică, adâncă şi incurabilă despre viaţă şi moarte, maximilizând aparenţa prin confruntarea ei cu absolutul. Întâlnirea bătrânului cu tinerii, practic este o oglindire a propriei tinereţi.Toate iubirile sale, marea, lumina, culoriel, femeia, sunt sensul înalt al lucrurilor întrevăzut în eternitatea nimicului.

Volumul este o alegorie a disoluţiei omului în contextul eternităţii universului, este o mirare în faţa propriei vieţi, sfâşiată în luminiscenţe apoteotice, în “statutul său ontologic “ a spiritului. Spre sfârşit bătrânul “simte boarea unei noi/ înţelegeri, / presimte / vâltoarea, zborul / extazul-încă incert-al/ acelei “cognitio Dei/ experimantalis”.

Apocalipsa spiritului e o formă de sacrificiu al lucidităţii, o jerfă a cunoaşterii.

De o mare sensibilitate sunt scenele încărcate de mister, umplute de substanţa vitală, prin care trece un fior ca firul nevăzut al vieţii.

Eugen Dorcescu e unul dintre puţinii poeţi din literatura noastră contemporană cu vibraţie metafizică adevărată, aflat mereu în disputa dintre trăire şi cunoaştere

AL.FLORIN ŢENE

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: