LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

OPINII – Adrian Botez: „Specificul ELITELOR ALBE, în sec. XX-XXI“

1-SPECIFICUL LUPTEI ELITELOR ALBE, ÎN SECOLELE XX-XXI

Prezentul studiu se vrea a fi o nuanţare, în spiritul gânditorului mihaelic şi luptătorului naţionalist-creştin Corneliu Zelea Codreanu, alături de Întâiul Ales al Arhanghelului Mikäel, EMINESCU – a unei discuţii despre necesitatea formării sau renaşterii elitelor naţionale în România, ca şi în oricare altă ţară.

Părăsirea treptată a culturalităţii hedoniste şi revenirea la CULTUALITATEA CREŞTINĂ, ca smerenie divin-perceptivă şi oţelire spirituală – trebuie să fie una dintre principalele specificităţi ale elitelor următoarelor trei secole, perioadă pe care deja am numit-o (după indicaţiile spiritualistului german, întemeietor al antroposofiei, RUDOLF STEINER) EPOCA MIHAELICĂ. Numai că, aşa cum în plan fizic căutăm să aţintim ochiul sau urechea spre surse reale de informaţie fizică, tot aşa şi sufletului trebuie să-i oferim sursa reală a mesajului divin: să-l aţintim neîncetat spre Dumnezeu cel Viu, pentru a primi mesaje spirituale vii – prin intermediul clarvăzătorilor autentici. >>>>

iulie 14, 2008 - Publicat de | antologie

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.