ESEU – Maia Cristea Vieru: „Neamul Basarabilor“

In genere, literatura română cunoaşte romanul istoric sub aspect evocator şi documentarist. Primul a fost ilustrat masiv de Mihail Sadoveanu, iar cel de- al doilea de Camil Petrescu, printre atâţi alţii. Fiecare în parte străbătând la valorile artei prin optici relativ diferite. Dar dincolo de aceasta, nu odată a fost discutată problema dozajului documentarist, fie din perspectiva unei vădite demonstraţii a autenticităţii, fie pur şi simplu dintr-o fobie faţă de document. Dar cum romanul istoric nu se poate dispensa de document, acesta continuă sa existe, insă într-o simbioză artistică prin asimilare şi trăire, transgresând domeniul istoriografiei, pentru a se regăsi pe teritoriul literaturii epice. Desigur, nu e de neglijat nici aşa zisul „dozaj”, deşi rămâne numai o problemă adiacentă pe lângă imperativul legilor artistice. Şi subliniem aceasta în marginile lecturii romanului istoric Neamul Basarabilor de conferenţiar dr. Aurel Petrescu, unde dozajul documentarist e greu de descifrat din ţesătura vie a tramei epice. Cu atât mai mult plasma epică răspunde legitătii literare, cu cât e vorba în acest roman de mai multe epoci cu mare densitate istorică, circumscrise unei idei generatoare, a neamului Basarabilor. >>>>>>