ATITUDINI – ”Detractorii lui Eminescu”, un eseu de Adrian Dinu Rachieru

“M-a ingrozit faptul ca romanul si nu strainul a ajuns sa ridice mana asupra a tot ce aveam mai sfant“

(GRIGORE VIERU)

Pe la inceputul anilor ‘80, intr-o discutie cu Eugen Simion, Noica reprosa generatiei pe care o reprezinta, acolo, la Paltinis, criticul ploiesteanm ca n-a dat un detractor al lui I.I.Caragiale.Filosoful era iritat de acceptarea zeflemiei, intelegand caragialismul, pe urmele lui Petre Pandora, ca o “fronda iresponsabila”. Ce se intampla, oare, azi cand societatea noastra se caragializeaza vazand cu ochii? De ce iubindu-l pe Eminescu (observa, candva, un critic) il urmam pe Caragiale? Dar il mai iubim pe Eminescu? Pun toate aceste intrebari deoarece fermentatia posrevolutionara a reinviat polemici, demult defuncte, ignorand castigurile exegetice si manevrand etichete “scutite”, s-ar parea, de oboseala demonstratiei. Iata, surprinzator si umilitor, neodihnitul spirit criticist se angajeaza in demolarea lui Eminescu. Sa ne intelegem: nu e vorba de a vida spatiul exegetic eminescian de o discutie critica (intotdeauna necesara); respingem, si noi, uniformitatea de reactii si credem, la tandu-ne, ca idolatria nu face casa buna cu spiritul critic. Nu de sactificare si imobilism e vorba. dar a explica valul violentelor si pofta macularii (atatia scriitori mari fiind tinta agresiunii joase) prin “inhibitia indelungata” si calusul dictatorial inseamna, iarasi, o>>>>>>