~Mircea Micu despre Mihail Soare

Un poet dezinvolt,  inventiv, profund şi cu un umor special, un poet surpriză, aşa poate fi numit Mihail Soare,  care ne invită la gâlceava domniei sale,  culmea,  tocmai cu Joseph Haydn!

Teribilist sau serafic, profund sau ironic, meditativ sau sarcastic, cultivă versul clasic cu naturaleţea şi siguranţa profesionistului dăruit.  Dar şi pe cel alb în aceeaşi măsură.

Are Mihail Soare o inventivitate lingvistică specială, jonglează cu cuvintele, le alătură ingenios în propoziţii şi fraze de o sonoritate aparte şi în  virtutea acestui dar de magician cu îndelungă şi puţin pământeană practică îşi permite să şocheze spiritele pudibonde sau criticii îngheţaţi în convenţionalism.

Din loc în loc explodează şocant şi fascinant câte o bombă metaforică menită să uimească şi poate,  sau mai ales,  să sfideze: ,,în mlaştini puturose şi acre ară morţii / cu minutare lucii meşteşugite-n pluguri…”,

dar şi definiţii concise, catifelate, cu iz filozofic dintr-un dialog  din alte lumi :,,moartea e doar o tăcere, prietene”/”aiurea, poate o trecere…” Într-o admirabilă poezie eludează elegant şi sensibil cuvantul iad, numindu-l, fermecător, poetic şi surprinzător , “dimpotriva raiului”.

Pentru  Mihail Soare  poezia e un soi de gripă, revine periodic, şi începându-şi gâlceveala sa cu Haydn, atacă cu dezinvoltură şi virtuozitate  clopotele într-o cuceritoare romanţă la patru mâini şi sloboade în aerul lânced al poeziei contemporane memorabile sonetine.

Evocă în versuri de o perfecţiune metrică remarcabilă figuri legendare ca unicul Monet , absconsul Hesse, Borges cel orb, controversatul Papini, Rimbaud, sau prea puţin ştiutul Antioh, pe toţi aceştia, cunoscuţi de-ai săi de la vreo cafea ori vreun ceai, îi întâlneşti

într-un imposibil posibil pe bulevardul larg, dar întortocheat şi plin de sensuri al poeziei sale.

Şi pentru ca pleiada celor evocaţi prin sonoritatea numelor  să fie completă, într-un univers atemporal populat de îngeri, magellani, fluturi şi iarăşi îngeri, şi mai cu seamă de sinele său misterios, adaugă cu o dezinvoltură năucitoare pe Matty(caricaturistul) şi chiar pe…Nicolae Văcăroiu !

“Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţa pentru clopot la patru mâini” este o carte superbă în care un poet adevărat îşi exersează  erudiţia, umorul şi, evident, veritabilul şi gravul său talent.

MIRCEA  MICU