~TRAIANUS: „Rugăciunea unui copil“

RUGACIUNEA UNUI COPIL

E-un ger siberian în sufletu-ntristat,
Duşmani haini din nou ne joacă festa.
În Tine este cald şi-i pace ne-ncetat,
Rog, Doamne, să Te naşti şi-n anu-acesta.

—————————————-

Ţi-am pregătit sălaş în inima din noi,
Ciocoii  răi în ea nu pot pătrunde,
Acolo nu e frig, nici viscol, şi nici ploi,
Poţi să Te naşti în ea de orişiunde.

—————————————-

Sunt doar un biet copil, de ură neatins,
Plîngînd, Te-aştept la geam, să-Ţi cînt, Blajine,
Şi-n zori să te botez, etern de neînvins,
În apele Iordanului din mine.

—————————————-

Se-aud colindători prin lacrimi drum făcînd
S-ajungă pînă-n cer, să dea de veste
Că dictatori mai sunt şi ctitorii căzînd
În nicăieri, şi loc nu-i de poveste.

—————————————-

E-un ger siberian în sufletu-ngheţat,
Contrabandişti de Vis ne joacă festa.
Îngenuncheat în rugi, de Tine neuitat,
Plîng să Te naşti în noi şi anu-acesta.

—————————————-

Ne-am săturat de laşi, de şmecheri şi meschini,
Politica ne-a văduvit de toate,
Magnaţi fără Christos  ne vînd pe la străini
Şi viaţa ni-i mai grea decît o moarte.

—————————————-

Toţi ordine rîvnesc şi titluri de prisos,
Pe ei glorificîndu-se la masă,
În loc de suflet au un moft prăpăstios
Şi că vei fi mereu deloc le pasă.

—————————————-

Oricît am tot spera, nu izbîndim nimic,
Oricît în ei ne-ncredem — dăm în bară,
Am fost  un ban de schimb, suntem un  loz în plic
Şi n-avem nici un drept să fim o ţară.

—————————————-

O ţară-ntru Iisus, legitim împărat,
Cel care veacuri nu ne joacă festa!
Pe El îl preaslăvesc şi-l rog, înlăcrimat:
“Hai, naşte-Te din nou şi-n anu-acesta!”

 

__________________

CANT SUGERAT DE FLAVIU

Ninge-a prăpăd, potop e-ntreg înaltul,

E cel mai nobil şi frumos prăpăd.

De-atîta nins nu ne vedem unul pe altul,

De-acum nici eu nu mă mai văd…

—————————————-

Îmi viscoleşte-n suflet tot înaltul,

N-am cunoscut în veac mai sfînt prăpăd.

De-atîta rai nu ne vedem unul pe altul,

De-acum chiar eu nu mă mai văd…

———————————————

Întroieniți în drum, ni-i stins înaltul,

Trăim real cel mai sublim prăpăd.

De-atîta alb nu ne vedem unul pe altul,

De-acum în veci nu mă mai văd…

____________________

VISUL CA MOŞTENIRE

 

La asfinţitul lui Adrian Păunescu

Noiembrie-şi buciumă mirii

Şi-i lacrimă nemărginit.

Se duc trubadurii Unirii

Cu visul lor neîmplinit.

——————————–

Şi nimeni nu-l vrea moştenire

Din ţările ce l-au avut.

Se-ngroapă şi-un vis de Unire

Cu trunchiul de frunze şi lut.

————————————-

Se-ngroapă chiar sufletul Ţării,

Ca strigătul într-un ecou,

Şi visul la vămile zării

Aşteaptă să-nvie din nou.

——————————-

El, care tot moare întruna,

Tîrît printr-un iad fără stea,

Şi ţăndări îşi face cununa,

Că nu are cine-l visa.

5 noiembrie 2010

TRAIANUS