~Elisabeta Iosif: „Dorul de lumină“

PRIMĂVARĂ

Mai prinde un fulger

Din clipa stelară –

Lacrimi de nuferi

Pe bolta lunară

Solfegiul livezii –

Durerea de muguri…

Se clatină ora:

Echinocţiu în crânguri.

Fiori de lumină

O notă înclină –

Vifor de aştri

În ziua senină

Cu har o atinge

Poetul. Cu mir.

I-a dat un talant,

Cântând, „Liru-i, Lir”….
_____________

POETUL  Şi  UMBRA

Poetul cu umbra sa de nalbă

Porni la drum prin lume…

Pelerin.

Condus de-un curcubeu,

Topit în şase zile. E oare un Destin?

Şi merse zeci de mile…

O zi rămase însă,  albă.

Şi cugetă, ca-n faţa unei glume…

Ce-nseamnă, oare?

Glorie ?  Sau poate…un Declin?

- O, nu! îi zise Umbra

O pierdere aduce şi . ..câştigul,

Profiturilor tale!

E darul tău, de vers întămâiat

În ziua şaptea. E univers

Şi lacrimi. Iubire-n echilibrul

Poetului din tine.  Văpaie răsărită…

În  Ziua Poeziei.

Cu umbre şi lumini,

Cu dor,cu patimi zămislită!
_____________

DORUL DE LUMINĂ

Tu, care porţi

Divina Lumină,

Maică,

Prea Curată,

Primeneşte-ne-n

Cântarea creştină:

„Veniţi de luaţi Lumină!”

Porunceşte,

Vestitorului dimineţii,

Vântului,

Să ne anunţe,

Dorul de Lumină:

Veniţi de luaţi Lumină,

La Învierea Domnului!

EL s-a îmbrăcat cu Lumina-i dalbă,

Lumina Înţelepciunii,

Albă.

„Veniţi de luaţi Lumină”!

Şi ne-a binecuvântat

„EU sunt Lumina Lumii!”

ELISABETA IOSIF

Bucureşti

11 aprilie 2010