~Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (VII)

Era într-o seară de iarnă la Mogoşoaia, ninsese proaspăt, un aer de colinde şi zurgălăi de sănii pierdute în imensitatea câmpiei se insinua afară.

Se auzeau foşnind arborii seculari de sub geamuri. Era în decembrie aproape  de sărbătorile Crăciunului şi în jur era o atmosferă de basm.

Adusesem din sat o damigeană de Căpşunică, vin parfumat, îndrăgit de Fănuş şi dispre]uit de Mazilu, care nu consuma decât Cabernet la trei sferturi, din sticla aflată mereu pe masă. Mazilu avea tabietuile sale şi era capabil să se învârtă în jurul mesei ore în şir, cu o mână în şold, fumând pătimaş şi gândind, probabil, la viitoarele sale subiecte.

~n sera aceea, Preda se aşezase lângă masa dramaturgului pe care îl provoca  uneori la discu]ii având ca subiect… ]ăranii.

Comandase cina şi îi fusese adusă o mămăligă aburindă, aşezată în combina]ie cu straturi de brânză iar deasupra sclipea ochiul de rubin al unui gălbenuş de ou.

A mâncat îndelung, mirosind aburul mămăligii cu voluptate, ca un ]ăran,

şi a înconjurat discul auriu, atacându-l cu furculi]a, împu]inându-l, luând din toate păr]ile cu aten]ie, ca şi cum ar fi vrut să nu se termine niciodată.

~nainta spre gălbenuşul ademenitor care rămăsese stingher, plutind pe un soclu tremurător de mămăliga.

După ce l-a degustat cu aceeaşi voluptate, s-a şters cu un şerve]el, a privit în jur luând act, parcă pentru prima oară, de prezen]a noastră şi a exclamat cu sinceritate deplină şi extaz nedisimulat:

- “Ce bine trăim, moncherilor!”

De atunci, când comandam această… delicatesă, ceream pur şi simplu “vreau o porţie de «cebinetraim»”…

MIRCEA MICU