~Mihai Cimpoi: „Dorul“

“Dorul nu este un cuvant; ci o notiune-cheie, un simbol si o imagine a fiintei romanesti.

Prin dor (si jale) ea se rosteste cel mai bine cu toate aratarile/ascunderile, cu destainuirile/tainuirile ei.

O data patruns in campul lui magnetic, narcotic, demonic-caci el se instapaneste asupra fiintei, este chiar fiinta-, ajunge in modul cel mai spontan la existenta sau cel putin la unele din pragurile acesteia.

Intrarea in sfera dorului inseamna ontologizare pura sau- mai degraba preontologizare pura, caci el reprezinta o preexistenta, impregneaza existenta, o actualizeaza, o coate in praesentia.

E ca si un camp cu un orizont care se inchide, actul inchiderii deschizandu-ti alte orizonturi concentrice, focalizate puternic, printr-o luminare/intunecare succesiva invarstata care aduce aminte de imbinarea capricioasa de culori din tesaturile taranesti.

Dorul este un sentiment romanesc fundamental, o stare totala, traita sub semnul absolutului, este un (auto) referential semi-divib, semi-demonic suficient siesi si formativ, armonizator. Chiar daca in aceasta se strecoara si o nuanta neantizatoare, nu abisul este ceea ce il caracterizeaza, ci mai degraba o adancitura plina de mirade si spirite, o bulboana care invartejeste fiinta, ii comunica miscari naucitoare in cerc.

El, dorul, are un caracter prototipal-existential, de ceva format-neformat, de haos ce se armonizeaza, fapt observat neaparat de Noica: “Prin formatia sa, dor are in el ceva de prototip; este alcatuire nealcatuita, un intreg fara parti, ca multe alte cuvinte romanesti cu inteles adanc si specific. Reprezinta o contopire si nu o compunere. S-a contopit in el durerea, de unde si vine cuvantul, cu placerea, crescuta din durere nu pricep bine cum” (Constantin Noica, Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca Bucuresti, 1984, p.206)

Daca in alte limbi compunerile sunt mecanice, in greaca ‘philoneik” insemnand “prietenie de dusmanie” iar in germana “Sehnsucht” “cautare de negasire”, dorul are la noi semnificatii pintr-un acord semantic simultan de cautare si negasire, placere si durere.

Luat in sens mitologic pur, Eros (grec “Erows”) personifica dorinta, nascuta de haos, fiind un daimon, un semizeu-semiom care produce nebunia dragostei.”

Acad. MIHAI CIMPOI

ALMANAHUL TUTUROR ROMANILOR “APA VIE” 2008